sâmbătă , decembrie 16 2017
Filme Adăugate Recent :
Ecranul de start / Actiune / Bullet 2014

Bullet 2014

Bullet 2014, Manual Kane (Eric Etebari), fiul unui mafiot pe nume Carlito (Jonathan Banks), este pe cale de-a fi executat prin injecţie letală, dar cu câteva minute înainte de-a fi dus spre execuţie, guvernatorul primeşte un apel telefonic de la un grup de bărbaţi mascaţi care-i ţin fiica ostatică şi îi solicită amânarea execuţiei cu 72 de ore, solicitare pe care acesta o îndeplineşte. Bullet (Danny Trejo) este un poliţist sub acoperire pe care-l vedem luptând cu mâinile goale şi câştigând cu uşurinţă. De asemenea, este şi un fost dependent de droguri, la fel ca fiica lui care tocmai şi-a sărbătorit „aniversarea” unui an de când n-a mai folosit substanţe interzise, dar după ce fiul ei este răpit de gaşca lui Carlito, s-a reapucat de acest obicei dăunător.
Bullet trebuie să se vadă cu Carlito dacă doreşte ca nepotul său să rămână în viaţă, dar chiar dacă este conştient de faptul că păşeşte într-o capcană, se duce acolo oricum. Bullet este responsabil de arestarea lui Kane Jr., după ce acesta ucisese trei poliţişti, iar acum Carlito doreşte ca Bullet să semneze un document prin care recunoaşte că şi-a ucis colegii şi i-a înscenat totul lui Kane. Bineînţeles că nu acceptă să facă aşa ceva şi fuge de acolo, jurând că-şi va recupera nepotul în viaţă şi va face acelaşi lucru cu fiica guvernatorului.
După aceea, el merge la un prieten de-al său care are un arsenal imens şi îşi ia câte un exemplar din fiecare pentru a porni la război. Având un buget de doar 3 milioane de dolari, regizorul Nick Lyon a făcut o treabă destul de bună şi i-a ieşit un film decent, în ciuda unor exagerări şi scăpări inerente.
Urmăreşte online filmul Bullet 2014, cu subtitrare în Română şi calitate DVDRip.


Server Videoapi


Server Up2stream


Server VideoMega


Ţi-a plăcut filmul? Spune-ţi părerea despre el. P.S. Dacă se întâmplă ca un film să nu meargă, lăsaţi un comentariu pentru a fi înlocuit, altfel nu am de unde şti că acel film nu mai merge. Mulţumesc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *