marți , decembrie 12 2017
Filme Adăugate Recent :
Ecranul de start / Comedie / Dom Hemingway 2013

Dom Hemingway 2013

Dom Hemingway 2013, Dom Hemingway (Jude Law) este un mare spărgător de seifuri care şi-a petrecut ultimii 12 ani din viaţă ispăşind o pedeapsă primită în urma unui jaf care a decurs foarte prost. Pedeapsa putea să fie mult mai mică dacă ar fi cooperat cu poliţia şi şi-ar fi turnat complicii, numai că el n-a vrut să facă acest lucru şi astfel a executat întreaga sentinţă, timp în care soţia lui, bolnavă de cancer, a decedat, iar fiica s-a îndepărtat foarte tare de el. Aşa cum ni se prezintă încă de la început, Dom Hemingway are un comportament foarte neobişnuit şi un vocabular plin de cuvinte „colorate”.
După 12 ani petrecuţi în puşcărie, Dom este acum din nou liber şi are două scopuri majore pe care vrea să le îndeplinească pe cât de curând posibil: să îşi primească răsplata pentru că şi-a ţinut gura şi nu şi-a tras complicii după el în puşcărie – în special pe şeful său, Mr Fontaine (Demián Bichir) şi să se împace cu fiica lui, Evelyn (Khaleesi din serialul Game of Thrones, Emilia Clarke). Prima oară se reuneşte cu cel mai bun şi loial prieten al lui, Dickie (Richard E. Grant), şi călătoreşte împreună cu el în sudul Franţei pentru a se întâlni cu Mr. Fontaine să regleze conturile.
Numai că ego-ul îmbuibat cu droguri şi alcool al lui Dom hotărăşte că ceea ce a pierdut el în tot acest timp nu poate fi înlocuit cu nimic altceva. Un accident de maşină şi o femeie fatală mai târziu (această femeie fatală este interpretată de românca Mădălina Diana Ghenea), Dom realizează care este calea principală pe care trebuie s-o urmeze în viaţă.
Urmăreşte online filmul Dom Hemingway 2013, cu subtitrare în Română şi calitate DVDRip.


Server Ok


Server Videoapi


Server Up2stream


Server VideoMega


Ţi-a plăcut filmul? Spune-ţi părerea despre el. P.S. Dacă se întâmplă ca un film să nu meargă, lăsaţi un comentariu pentru a fi înlocuit, altfel nu am de unde şti că acel film nu mai merge. Mulţumesc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *