joi , decembrie 14 2017
Filme Adăugate Recent :
Ecranul de start / Comedie / Easy A 2010 Pacatoasa

Easy A 2010 Pacatoasa

Easy A 2010 Pacatoasa, Olive Penderghast îşi minte cea mai bună prietenă Rhiannon Abernathy că are întâlnire cu un băiat pentru a scăpa de o ieşire cu părinţii ciudaţi ai lui Rhy. În schimb, ea îşi petrece întregul weekend stând acasă şi ascultând melodia Natashei Bedingfield „Pocketful of Sunshine”. Lunea următoare, pentru că Rhiannon o bătea la cap, Olive continuă cu minciunile şi îi spune că şi-a pierdut viginitatea cu un tip de facultate. Marianne Bryant, o fată din aceeaşi şcoală cu înclinaţii religioase extrem de stricte, o aude în timp ce povestea minciuna şi imediat răspândeşte zvonul mai ceva ca babele la colţ de stradă. Grupul conservator al bisericii pe care-l conduce Marianne decide ca următorul lor proiect să fie Olive.
Olive îi pune adevărul prietenului său Brandon, iar el îi explică faptul că ceilalţi colegi fac mişto de el că e gay. Mai târziu, Brandon o roagă pe Olive să pretindă că s-au culcat împreună pentru a fi acceptat de toată lumea. El reuşeşte s-o convingă şi apoi ambii pretind că au făcut sex după o petrecere nebună. După ce se ceartă urât cu Riannon din cauza noii sale reputaţii de „târfă”, Olive decide să contracareze răutaţile prin adoptarea acestei noi imagini. Ea începe să poarte haine tot mai provocatoare şi îşi lipeşte în piept pe toate hainele litera „A” – un fel de semn distinctiv pentru uşuratică.
Băieţii care de obicei n-au avut noroc de fete în trecut, o imploră pe Olive să pretindă că au făcut sex pentru a-şi creşte popularitatea, oferindu-i în schimb bani şi un „palmares” mai bogat. Lucrurile iau o întorsătură complicată atunci când Micah, iubitul de 21 de ani al lui Marianne, se îmbolnăveşte de chlamydia după ce s-a culcat cu Dra. Griffith, consilierul şcolii, şi toată vina pică pe Olive. Ea acceptă să mintă şi ia asupra sa toată vina pentru a acoperi aventura pe care o are soţia profesorului ei preferat. După ce un băiat bolnav în fază terminală vrea s-o plătească să facă sex cu el, nu doar să pretindă, ea începe să se sature de această mascaradă şi doreşte să termine totul, rugându-i pe cei pe care i-a ajutat să îi întoarcă favorul şi să recunoască faptul că totul a fost o minciună. Problema este că nimeni nu doreşte să facă acest lucru, astfel că reputaţia ei riscă să rămână pătată pentru totdeauna.
Urmăreşte online filmul Easy A 2010 (Păcătoasa), cu subtitrare în Română şi calitate DVDRip.


Server VK


Server Up2stream


Server VideoMega


Ţi-a plăcut filmul? Spune-ţi părerea despre el. P.S. Dacă se întâmplă ca un film să nu meargă, lăsaţi un comentariu pentru a fi înlocuit, altfel nu am de unde şti că acel film nu mai merge. Mulţumesc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *