luni , decembrie 18 2017
Filme Adăugate Recent :
Ecranul de start / Actiune / Game of Death 2010

Game of Death 2010

Game of Death 2010, Agentul CIA Marcus Jones (Wesley Snipes) povesteşte despre cea mai recentă misiune a lui sub forma unei spovedanii pe care o face unui preot catolic (interpretat de Ernie Hudson). Misiunea începe atunci când mentorul lui Jones din CIA, Dietrich, îl informează că următoarea sarcină este să adune informaţii pentru posibila acuzare a cetăţenilor americani Frank Smith, un traficant de arme, şi John Redvale, un manager de fonduri speculative. Jones reuşeşte să se angajeze ca gardă de corp a lui Smith şi îl însoţeşte pe acesta acasă la Redvale unde Smith ar fi urmat să primească suma de 100 de milioane de dolari cash.
Nişte agresori necunoscuţi atacă maşina în care se află cei doi indivizi şi în timp ce atenţia lui Jones îi este distrasă, Dietrich, aflat într-un elicopter ce survolează zona împreună cu mai mulţi agenţi CIA, descoperă că restul oamenilor sunt nişte trădători ce doresc să pună mâna pe cele 100 de milioane. Jones şi Smith supravieţuiesc atacului însă cel din urmă suferă un atac de cord şi este condus în mare grabă spre Centrul Medical din Detroit pentru a fi îngrijit, numai că trădătorii din CIA le dau de urmă şi vin la spital începând să ucidă personalul la întâmplare.
Jones, ţinta principală a criminalilor, face cumva încât să-i păcălească şi să scape de ei, eliminând câţiva, dar în cele din urmă este prins de Floria (Zoë Bell) şi îl ia prizonier, ducându-l apoi noului lider al grupului pe nume Zander (Gary Daniels). Jones este lăsat inconştient şi se creează împrejurări astfel încât anchetatorii să-l considere pe el vinovat pentru toate acele crime, iar Smith este luat împreună cu doctorul care-l îngrijeşte (Aunjanue Ellis) pentru a se întâlni cu Redvale (Quinn Duffy) şi a încasa cele 100 de milioane de dolari.
Urmărește online filmul Game of Death 2010 (Jocul Morții), cu subtitrare în Română și calitate DVDRip.


Server VK


Server Videoapi


Ţi-a plăcut filmul? Spune-ţi părerea despre el. P.S. Dacă se întâmplă ca un film să nu meargă, lăsaţi un comentariu pentru a fi înlocuit, altfel nu am de unde şti că acel film nu mai merge. Mulţumesc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *