luni , decembrie 18 2017
Filme Adăugate Recent :
Ecranul de start / Filme vechi / House of Wax 2005

House of Wax 2005

House of Wax 2005, În 2005, Carly (Elisha Cuthbert), fratele ei geamăn Nick (Chad Michael Murray), iubitul Wade (Jared Padalecki), cea mai bună prietenă a ei Paige (Paris Hilton), iubitul lui Paige, Blake (Robert Ri’chard), şi prietenul lui Blake, friend Dalton (Jon Abrahams), se află în drum spre un meci de fotbal foarte aşteptat ce se desfăşoară în Louisiana. Odată cu lăsarea serii, grupul hotărăşte să campeze în noaptea respectivă, cu toate că în locul ales pluteşte un miros foarte urât pe care-l ignoră. Locul taberei este vizitat mai apoi de un străin cu o camionetă ale cărei faruri luminează înspre ei, iar şoferul nu doreşte să comunice sau să părăsească zona până ce Nick nu se duce şi-i sparge un far.
A doua zi dimineaţă, Wade descoperă că maşina lor are o problemă la cureaua de transmisie şi nu mai porneşte. La scurt timp după aceea, în timp ce se aflau în pădure, Paige şi Carly simt iar acel miros puturos din noaptea trecută. Uitându-se să vadă care este sursa acelui miros, Carly cade într-o groapă. După ce o salvează, grupul întâlneşte un bărbat pe nume Lester (Damon Herriman) care se oferă să-i ducă pe Wade şi Carly cu maşina până în oraşul vecin pentru a cumpăra o curea de transmisie, iar ceilalţi să meargă la meciul de fotbal dorit.
Cei doi ajung în Ambrose, care e, practic, un oraş fantomă. Nereuşind să găsească pe nimeni la magazinul de piese auto local, ei hoinăresc prin oraş şi ajung la biserică unde întrerup o înmormântare. Acolo, ei întâlnesc şi vânzătorul de la magazin, Bo (Brian Van Holt), care le spune că le va vinde cureaua după înmormântare. În timp ce aşteaptă, cei doi merg să viziteze muzeul de ceara care, la rândul său, este realizat tot din ea şi reprezintă obiectivul turistic central al oraşului. După aceea, ei îl urmează pe Bo acasă pentru a găsi o curea potrivită şi de acolo începe haosul.
Urmăreşte online filmul House of Wax 2005 (Casa de ceară), cu subtitrare în Română şi calitate DVDRip.


Server VK


Server Up2stream


Server VideoMega


Ţi-a plăcut filmul? Spune-ţi părerea despre el. P.S. Dacă se întâmplă ca un film să nu meargă, lăsaţi un comentariu pentru a fi înlocuit, altfel nu am de unde şti că acel film nu mai merge. Mulţumesc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *