miercuri , decembrie 13 2017
Filme Adăugate Recent :
Ecranul de start / Comedie / John Dies at the End

John Dies at the End

John Dies at the End, Filmul începe cu destăinuirea lui Dave unui jurnalist de investigaţii privind ciudatele lucruri ce i s-au întâmplat în ultima vreme şi care au legătură directă cu un nou drog. Acest produs are o origine necunoscută, extraterestră poate şi îi crează consumatorului o stare psihică şi fizică asemănătore nebuniei care, totodată, îi accelerează funcţionarea creierului asemenea unui computer foarte performant ajungând până într-acolo încât utilizatorul să poată să anticipeze ceea ce va face sau va spune interlocutorul său. Pe stradă i se spune Soy Sauce (sos de soia), iar consumatorii călătoresc în timp şi în afara dimensiunii cunoscute celorlalţi. Dar cei care se întorc din aceste „călătorii” nu mai sunt umani.
Brusc, o invazie tăcută din lumea cealaltă este în curs de desfăşurare şi omenirea are nevoie de un erou. Dar în locul acestuia apar John şi David, doi colegi şi prieteni, ce vor încearca să salveze rasa umană de acestă tăcută şi stranie invazie. Pot aceştia să împiedice dezastrul ce ameninţă să iasă la suprafaţă şi să salveze omenirea?
Urmăreşte online filmul John Dies at the End (John Moare la Sfârşit), cu subtitrare în Română şi calitate DVDRip.


Server Ok


Server Up2stream


Server VideoMega


Ţi-a plăcut filmul? Spune-ţi părerea despre el. P.S. Dacă se întâmplă ca un film să nu meargă, lăsaţi un comentariu pentru a fi înlocuit, altfel nu am de unde şti că acel film nu mai merge. Mulţumesc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *