luni , decembrie 11 2017
Filme Adăugate Recent :
Ecranul de start / Actiune / Lockout – Misiune pe MS One 2012

Lockout – Misiune pe MS One 2012

Lockout – Misiune pe MS One 2012, În 2079, agentul Snow de la CIA este arestat pentru uciderea unui alt agent aflat sub acoperire, Frank Armstrong, care a descoperit dovezi care incriminează pe cineva ce vinde secrete de stat în legătură cu un program spaţial. Directorul Serviciilor Secrete Scott Langral ameninţă că îl va încarcera pe Snow în închisoarea de maximă securitate MS One, aflată în spaţiu şi unde deţinuţii sunt ţinuţi în criogenie până îşi ispăşesc pedepsele. Prietenul lui Snow, Harry Shaw, încearcă să dea de o persoană de contact care ştie unde este ascunsă servieta lui Frank ce conţine acele secrete.
Între timp, Emilie Warnock, fiica preşedintelui american, ajunge pe MS One pentru a investiga anumite plângeri referitoare la faptul că minţile deţinuţilor sunt afectate grav de criogenie, ceea ce conduce la psihopatie şi demenţă. Hydell, unul dintre prizonieri, este trezit pentru a fi chestionat, dar reuşeşte să scape. El eliberează toţi ceilalţi prizonieri şi încep o revoltă, condusă de fratele lui, Alex, iar Emilie şi ceilalţi oameni de acolo sunt capturaţi. Shaw îl convinge pe Langral să-l trimită pe Snow acolo pentru a o salva pe Emilie în loc să-i rişte viaţa într-un asediu.
Snow este ezitant în privinţa misiunii, dar îşi dă acceptul după ce Shaw îi spune că omul lui de contact se află pe MS One şi l-ar putea ajuta să-şi dovedească nevinovăţia. Snow se infiltrează pe MS One. Alex îşi dă seama că Emilie este fiica preşedintelui şi vrea s-o ducă într-un loc mai sigur, dar ea reuşeşte să scape alături de garda ei de corp, Hokc, şi se ascund într-o cameră securizată. O defecţiune la rezerva de oxigen îl face pe Hock să se împuşte pentru a-i oferi ei mai mult timp. Snow apare în cele din urmă şi o ia de acolo, iar apoi îi schimbă coafura pentru a se integra mai bine printre deţinuţi…
Urmăreşte online filmul Lockout – Misiune pe MS One 2012, cu subtitrare în Română şi calitate DVDRip.


Server Videoapi


Server Up2stream


Server VideoMega


Ţi-a plăcut filmul? Spune-ţi părerea despre el. P.S. Dacă se întâmplă ca un film să nu meargă, lăsaţi un comentariu pentru a fi înlocuit, altfel nu am de unde şti că acel film nu mai merge. Mulţumesc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *