marți , decembrie 12 2017
Filme Adăugate Recent :

MAGGIE 2015

MAGGIE 2015, Premisa de la care pleacă acest film este una simplă; o epidemie face prăpăd pe planetă şi transformă populaţia în morţii vii mereu în căutare de sânge – cuvântul cu „z” nu este niciodată pronunţat. Deşi până acum nu s-a găsit niciun leac pentru această boală, se ştie printre oamenii care au rămas neatinşi de virus cam cât timp trebuie să se scurgă pentru ca omul muşcat să se transforme complet într-o creatură devoratoare. Pe măsură ce timpul se apropie, aceia care sunt pe cale să-şi piardă umanitatea şi să fie cuprinşi de boală sunt duşi în carantină de autorităţi.
Aşadar, timpul este un bun foarte preţios, mai ales dacă persoanele dragi ţie devin infectate – aşa cum e cazul lui Wade (Arnold Schwarzenegger), pentru care ceasul ticăie sâcâitor. El îşi regăseşte fiica, Maggie (Abigail Breslin), după două săptămâni de căutări şi descoperă imediat faptul că aceasta a fost victima unei creaturi care a muşcat-o, astfel că nu mai are foarte mult timp la dispoziţie până când se va transforma complet şi va fi luată de autorităţi.
Doctorul îi spune lui Wade cât mai are până când fiica lui va fi cuprinsă total de boală, iar apoi o ia şi se duce acasă unde îi aşteaptă Caroline (Joely Richardson), cea de-a doua soţie a lui Wade şi mama vitregă a lui Maggie. Caroline şi-a trimis cei doi copii din căsătoria precedentă să stea în siguranţă la sora ei pentru a putea să aibă grijă de Maggie. Cei trei trec împreună prin această situaţie dificilă şi trebuie să ia o hotărâre cu privire la soarta lor.
Urmăreşte online filmul Maggie 2015, cu subtitrare în Română şi calitate HD.


Server Ok


Server VideoMega


Ţi-a plăcut filmul? Spune-ţi părerea despre el. P.S. Dacă se întâmplă ca un film să nu meargă, lăsaţi un comentariu pentru a fi înlocuit, altfel nu am de unde şti că acel film nu mai merge. Mulţumesc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *