miercuri , decembrie 13 2017
Filme Adăugate Recent :
Ecranul de start / Animatie / Minions – Minionii 2015

Minions – Minionii 2015

Minions – Minionii 2015, Încă de la începutul timpului au existat Minionii – aceste creaturi miniaturale galbene care au evoluat din organisme uni-celulare şi au avut un singur scop în viaţă: să slujească cei mai mari răufăcători din istorie. Dar deoarece şi-au distrus accidental toţi stăpânii pe care i-au avut, inclusiv dinozauri, oameni ai peşterilor, faraoni sau regi medievali, ei au hotărât că ar fi mai bine să se izoleze de lume şi să înceapă o viaţă nouă în Antarctica, departe de civilizaţie.
Până în anul 1968, lipsa unui stăpân pe care să-l slujească i-a condus pe Minioni în depresie, astfel că unul dintre ei pe nume Kevin vine cu un plan de-a găsi noi stăpâni. Adolescentul rebel Stuart se oferă voluntar să-l însoţească pe Kevin în timp ce adorabilul Bob îl imploră pe acesta să-l ia cu ei. După o lungă călătorie, Minionii sosesc în New York, în anul 42 Î.G. (Înainte de Gru), şi află că se desfăşoară o convenţie a celor mai mari răufăcători din lumea întreagă care se adună pentru a-şi căuta noi servitori.
Ajungând acolo, Minionii sunt impresionaţi de câţiva dintre răufăcători, iar în cele din urmă ei încearcă să devină slujitorii lui Scarlet Overkill, prima femeie super răufăcătoare din lume. Sute de membri se oferă să lupte pentru a participa la provocările lui Scarlet, dar aceasta îi respinge rând pe rând până când, în mod accidental, cum altfel?, Minionul Bob ajunge să câştige competiţia şi Scarlet îi declară pe Minioni servitorii ei, luându-i cu ea acasă în Londra, acolo unde le oferă misiunea de-a fura Coroana lui St. Edward pentru ea.
Urmăreşte online filmul Minions – Minionii 2015, cu subtitrare în Română şi calitate HD.


Server Ok


Server OpenLoad


Server VideoMega


Ţi-a plăcut filmul? Spune-ţi părerea despre el. P.S. Dacă se întâmplă ca un film să nu meargă, lăsaţi un comentariu pentru a fi înlocuit, altfel nu am de unde şti că acel film nu mai merge. Mulţumesc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *