luni , decembrie 18 2017
Filme Adăugate Recent :
Ecranul de start / Fantezie / Queen of the Damned 2002

Queen of the Damned 2002

Queen of the Damned 2002, ATENŢIE!!! Descrierea conţine spoilere!
Vampirul Lestat (Stuart Townsend) este trezit din somnul lung de decenii întregi de sunetul unei formaţii de Metal pe care o preia şi devine solistul lor. Atingând succesul internaţional şi plânuind un concert imens în aer liber, Lestat este abordat de Marius (Vincent Perez), cel care l-a transformat în vampir şi mai apoi l-a întemniţat, şi este avertizat că vampirii din lumea întreaga nu vor mai tolera această afişare publică. Prin intermediul cântecelor sale, Lestat trimite mesaje subliminale către toţi vampirii pe care-i îndeamnă să iasă la suprafaţă şi sa nu mai trăiască în anonimat. Jesse Reeves (Marguerite Moreau), o cercetătoare al grupului de studii paranormale din Talamasca, este intrigată de versurile melodiilor lui Lestat şi îşi expune în faţa colegilor săi teoria conform căreia Lestat chiar este un vampir.
Mentorul ei, David Talbot (Paul McGann), o ia deoparte şi îi spune că ştiu şi ei că este vampir şi că Marius este cel care l-a transformat. De asemenea, îi arată jurnalul lui Lestat pe care el l-a recuperat şi care se află acum în biblioteca din Talamasca. Într-o serie de imagini din trecut, Lestat îşi aminteşte cum a trezit-o pe Akasha (Aaliyah), primul vampir, cu muzica lui. Jessie îl urmăreşte la un club pentru vampiri din Londra unde au o confruntare.
Apoi, ea continuă să-l urmărească, deşi el i-a cerut să stea cât mai departe de el, şi merge la concertul său din Los Angeles unde îi returnează jurnalul. Akasha, trezită din nou de muzica lui Lestat, vine la acel club şi omoară toţi vampirii care-i doresc răul lui Lestat. La concertul din Death Valley, un grup de vampiri îi atacă pe Lestat şi Marius. Akasha îşi face apariţia şi îl ia pe Lestat drept noul ei rege. La început, Lestat este încântat de acest lucru, dar după ce vede distrugerea pe care o provoacă Akasha şi modul în care măcelăreşte oamenii începe să-l deranjeze şi complotează pentru distrugerea ei.
Urmărește online filmul Queen of the Damned 2002 (Regina blestemaților), cu subtitrare în Română și calitate DVDRip.


Server VK


Server Up2stream


Server VideoMega


Ţi-a plăcut filmul? Spune-ţi părerea despre el. P.S. Dacă se întâmplă ca un film să nu meargă, lăsaţi un comentariu pentru a fi înlocuit, altfel nu am de unde şti că acel film nu mai merge. Mulţumesc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *