duminică , decembrie 17 2017
Filme Adăugate Recent :
Ecranul de start / Actiune / Ring of Death 2008

Ring of Death 2008

Ring of Death 2008, Burke Wyatt (Johnny Messner) este un fost poliţist călit într-o istorie de misiuni extreme unde a trebuit să recurgă la o serie de metode neconvenţionale pentru a şi le îndeplini, dar care a fost lăsat la vatră în urma cu câţiva ani pentru că a tratat mult prea brutal un infractor. El avansează cu greu printr-o serie de probleme în viaţă, despărţindu-se de soţia sa, Mary (Charlotte Ross), şi îşi vede băiatul, Tommy (Uriah Shelton), mult mai rar faţă de cât şi-ar dori. În el se dezvoltă o dorinţă de-a se întoarce în cadrul poliţiei şi aceasta pare a-i fi îndeplinită atunci când este abordat de un vechi partener şi prieten, acum un agent FBI de succes, Steve James (Derek Webster), şi discută despre o investigaţie.
Investigaţia este în legătură cu suspecta şi violenta ucidere a câtorva deţinuţi de la Penitenciarul de Stat Cainsville, o închisoare de maximă securitate faimoasă pentru brutalitatea cu care este condusă, iar Directorul Închisorii, Carl Golan (Stacy Keach), este suspectat că organizează lupte ilegale între deţinuţii care se bat până la moarte într-un show privat ce este transmis în sistem Pay-Per-View pe internet şi banii care se câştigă de pe urma abonamentelor vândute se duc spre oficialii închisorii.
Având nevoie de cineva care să se infiltreze acolo, lui Burke i se oferă această sarcină în schimbul căreia va primi o sumă foarte bună de bani pentru fiul său şi i se va oferi un post în cadrul FBI-ului. Neputând să lase această oportunitate să treacă pe lângă el, Burke acceptă propunerea, dar pentru a putea primi o sentinţă grea şi a ajunge în penitenciarul respectiv, el trebuie să comită o infracţiune, astfel că atacă un ofiţer de poliţie şi apoi îi fură acestuia maşina pentru ca într-un final să se predea de bună voie.
Urmăreşte online filmul Ring of Death 2008 (Ringul Morţii), cu subtitrare în Română şi calitate DVDRip.


Server VK


Server VideoMega


Ţi-a plăcut filmul? Spune-ţi părerea despre el. P.S. Dacă se întâmplă ca un film să nu meargă, lăsaţi un comentariu pentru a fi înlocuit, altfel nu am de unde şti că acel film nu mai merge. Mulţumesc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *