marți , decembrie 12 2017
Filme Adăugate Recent :

Ted 2012

Ted 2012, La vârsta de opt ani, John Bennett, un copil singuratic, ce nu îşi putea face prieteni, şi-a pus dorinţa ca singurul său prieten, ursuleţul de pluş Ted, care avea înregistrate cuvintele „I love you” şi pe care le repeta mereu, să-l iubească pentru totdeauna. Lui John i s-a îndeplinit dorinţa şi ursuleţul de pluş a prins viaţă în mod miraculos, lucru care i-au adus lui Ted proverbilalele 15 minute de faimă. 27 de ani mai târziu, John şi Ted au rămas cei mai buni prieteni.
Deşi „fizic” arată la fel, Ted are acum nevoi şi apucături de adult, oricât de vulgare, perverse şi imature ar fi ele. Chiar dacă îl iubeşte foarte tare pe John şi îi place de Ted ca prieten al lui, Lori Collins, o femeie de succes şi iubita lui John timp de 4 ani, consideră că John este imatur şi incapabil de angajamente profesionale serioase – el lucrează la un serviciu de închiriere maşini -, iar acest lucru este din cauza prieteniei sale cu Ted, cu care-şi petrece aproape tot timpul.
Lori îşi doreşte ca într-o bună zi să-şi întemeieze o familie alături de John, dar asta nu se poate întâmpla atâta timp cât această situaţie cu Ted rămâne neschimbată. Însă aceasta nu este singura piedică pentru ca cei doi să aibă o viaţă fericită împreună. Una dintre ele este Rex, şeful bogat al lui Lori, care face tot posibilul să o facă să-i acorde atenţie şi să-l facă pe John să pară un neisprăvit. Celelalte ar fi un tată şi un fiu, fani înrăiţi ai lui Ted, care ar face orice, legal sau ilegal, pentru a avea şi ei un ursuleţ vorbitor.
Urmăreşte online filmul TED, cu subtitrare în Română şi calitate DVDRip.


Server Videoapi


Server Up2stream


Server VideoMega


Ţi-a plăcut filmul? Spune-ţi părerea despre el. P.S. Dacă se întâmplă ca un film să nu meargă, lăsaţi un comentariu pentru a fi înlocuit, altfel nu am de unde şti că acel film nu mai merge. Mulţumesc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *