sâmbătă , decembrie 16 2017
Filme Adăugate Recent :
Ecranul de start / Drama / The Trials of Cate McCall 2013

The Trials of Cate McCall 2013

The Trials of Cate McCall 2013, În California, Cate McCall (Kate Beckinsale) este o avocată care are nişte probleme cu alcoolul şi care a fost pusă în perioadă de probă la serviciu şi a urmat un program de dezintoxicare. Ea s-a certat cu un judecător pentru că a întârziat la un proces şi acesta a pus-o să facă un test de alcoolemie care a ieşit pozitiv şi drept urmare a trimis-o să practice avocatura într-un birou mic pentru a demonstra că este capabilă să-şi faca ordine în viaţa personală şi, mai important, cea profesională. Cate este, de asemenea, în luptă pentru a recupera custodia fiicei sale, care locuiește acum cu tatăl ei şi care doreşte să se mute împreună cu fetiţa la Seattle pentru că a primit acolo un loc de muncă mai bun.
Cate este desemnată să o apere pe Lacey Stubbs (Anna Anissimova), o femeie condamnată pentru crimă care a făcut apel la această sentinţă susținând că a fost acuzată pe nedrept şi că s-au comis o mulţime de erori judiciare pentru a fi trimisă la puşcărie. Mai mult decât atât, Lacey, de asemenea, susţine că a fost violată în mod repetat de un gardian de la închisoare. Cate, care nu a pierdut nici un caz până acum, investighează cazul cu prietenul ei Bridges (Nick Nolte) şi găseşte dovezi care să demonstreze că Lacey este nevinovată şi cazul ei a fost fabricat. Dar apoi apar probe şi gânduri din trecut care o fac pe Cate să se gândească dacă ea chiar apără o victimă sau, în realitate, apără o criminală cu sânge rece.
Filme legate de avocați și sălile de judecată sunt, de obicei, antrenante şi „The Trials of Cate McCall” nu este o excepție, cu o poveste bună despre manipulare și a doua șansă în viață, cu multe răsturnări de situație. Încă o dată, Kate Beckinsale demonstrează că nu este doar un chip frumos, ci, de asemenea, o mare actriță, având o prestaţie minunată.
Urmăreşte online filmul The Trials of Cate McCall 2013 (Încercările lui Cate McCall), cu subtitrare în Română şi calitate HD.


Server Ok


Server Videoapi


Server Up2stream


Server VideoMega


Ţi-a plăcut filmul? Spune-ţi părerea despre el. P.S. Dacă se întâmplă ca un film să nu meargă, lăsaţi un comentariu pentru a fi înlocuit, altfel nu am de unde şti că acel film nu mai merge. Mulţumesc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *