luni , decembrie 11 2017
Filme Adăugate Recent :
Ecranul de start / Horror / The Unborn 2009

The Unborn 2009

The Unborn 2009, Casey Beldon este bântuită de coşmaruri şi halucinaţii cu nişte câini cu aspect straniu şi un copil cu ochii de un albastru aprins o urmăreşte peste tot. În timp ce avea grijă de Matty, copilul vecinului, îl vede pe acesta uitându-se într-o oglindă şi când se duce la el copilul o loveşte cu oglinda în cap şi îi spune „Jumby vrea să se nască acum”. Prietena lui Casey, Romee, îi spune despre o superstiţie în care copii nou născuţi nu trebuie să-şi vadă reflecţia în oglindă pentru că vor muri. Ochii lui Casey încep să-şi schimbe culoarea şi când se duce la doctor este întrebată dacă are/a avut un frate geamăn pentru că aşa se explică aceste schimbări, fiind ceva normal.
La puţin timp după, copilul vecinilor moare, confirmând astfel superstiţia. Tatăl lui Casey recunoaşte faptul că a avut un frate geamăn, dar care n-a mai apucat să se nască din cauză că a fost sugrumat de cordonul ei ombilical şi a murit. Acesta îi mai spune şi că mama ei îl poreclise pe bebeluş Jumby. Ea începe să suspecteze că spiritul fratelui ei mort o bântuieşte şi că sufletul lui vrea să se nască pentru a putea intra în lumea celor vii.
Casey o întâlneşte pe Sofi Kozma (despre care află că îi este bunică) care-i spune că şi ea a avut un frate geamăn care a murit în timpul experimentelor naziste din cel De-al Doilea Război Mondial. Un dybbuk (spirit malefic) l-a adus înapoi la viaţă pentru a-l folosi în lumea celor vii. Kozma şi-a ucis fratele geamăn pentru a opri spiritul şi acum îi bântuie familia pentru a se răzbuna, de aceea mama lui Casey şi-a pierdut minţile şi s-a sinucis.
Urmăreşte online filmul The Unborn 2009 (Misterul Gemenilor), cu subtitrare în Română şi calitate DVDRip.


Server Ok


Server Videoapi


Server Up2stream


Server VideoMega


Ţi-a plăcut filmul? Spune-ţi părerea despre el. P.S. Dacă se întâmplă ca un film să nu meargă, lăsaţi un comentariu pentru a fi înlocuit, altfel nu am de unde şti că acel film nu mai merge. Mulţumesc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *